Vine vara, vin nunțile

Nu-mi plac nunțile. Aș vrea să mă dau lovită de fiecare dată când primesc, frumos ambalată într-un plic roz, mov sau altă nuanță soră cu precedentele, o invitație la nunta cuiva. Mi-aș dori din tot sufletul să pot spune un simplu „Îmi pare rău, dar nu pot să vin la nunta voastră, pentru că am murit și îmi place mai mult sub pământ decât pe ringul de dans când DJ-ul pune Meneaito”. Și am muuulte motive pentru care nunțile nu-s în topul evenimentelor mele preferate din timpul verii.

Trebuie să îți cumperi haine.
Normal că nu te poți prezenta în blugi și tricou, asta știm cu toții. Și nici cu hainele de la celelalte nunți la care ai fost. Doamne ferește, te arată lumea cu degetul și se uită sarmalele ciudat la tine. Ai nevoie de haine care să miroasă a nou şi care să stea atât de țepene pe tine încât la orice mică mişcare să simți o durere.

Trebuie să-ți iei „adio!” de la o sumă frumușică de bani.
Pa, pa, bănuți de vacanță, o să vă simt lipsa! Dar nu-mi fac griji, ați ajuns pe mâna unor oameni buni, cu un suflet frumos, care o să aibă grijă de voi și sigur n-o să fiți dați pe un blender. Pentru că proaspeții însurăței au primit deja cel puțin 5 blendere drept cadou de nuntă şi o să-şi prepare smoothie-uri până când moartea îi va despărți, cel mai probabil din cauza excesului de smoothie-uri.

Trebuie să dai impresia că te distrezi.
Chiar dacă te strâng pantofii cei noi (și, cu siguranță, te vor strânge, indiferent dacă ești fată sau băiat) și ți-au nenorocit degetul mic de va fi nevoie să ți-l amputezi, chiar dacă din aperitiv ai putut să mănânci doar o roșie sau o măslină mică și amărâtă, tu trebuie să zâmbești până te dor fălcile și să pară că te distrezi ca niciodată. Yeey, ești la o nuntă, unde altundeva ai fi vrut să fii într-o seară de sâmbătă, cu câteva mii de lei în portofel și cu un coc de nașă în cap?

Trebuie să stai până dimineață.
Fie, nu TREBUIE să stai până la 6 dimineața, dar nu știu cine, pot doar să bănuiesc că e vorba de o persoană extrem de oribilă, s-a gândit că tortul se aduce când oamenii sunt leșinați de somn pe mese și le-au picat ochii în gură. Practic, pentru tort te duci la o nuntă. Plus că nu poți să ratezi momentul când mirele și mireasa se mânjesc suav cu tort pe la boticuri. Hihi, ce jucăuși. În noaptea nunții și-așa n-o să mai aibă niciun chef de joculețe romantice, au de numărat bănetul de la fraieri.

Trebuie să te duci măcar la un dans.
Dacă te-a prins cumva Meneaito cu sărmăluța-n gât, va trebui să te ridici de pe scaun și să fugi numaidecât pe ringul de dans, acolo unde este toată lumea. La o sârbă, la un Ovidiu Komornyik (abia acum am aflat că așa se scrie numele lui) tot vei fi nevoit/nevoită să-ți miști șoldurile și piciorușele gingașe în ritmuri muzicale. Stai liniștit, nimeni nu știe ce face acolo, fă-te că dansezi.

Dar trebuie să mergi la nunți, doar ești un adult responsabil care nu poate să trăiască toată viața într-o peșteră, izolat de lume. Nunțile sunt o parte importantă a vieții de adult, exact ca tortul și sărmăluțele. Tu poți să-ți continui viața și fără ele, dar parcă e prea riscant.

Advertisements

Răchealla 2018

Așa o să numesc ultimele zile din viața mea. Deși, sună cam dramatic să le zic ultimele, cu toate că am crezut că o să mor de mai multe ori. Am avut onoarea și șansa enormă de a participa la primul festival al anului, pentru că, bineînțeles, numai persoanele extrem de norocoase prind bilet în primul rând, imediat cum temperaturile cresc un pic și soarele este nelipsit de pe cer.

Balul, care a durat mai bine de o săptămână, a fost deschis de trupa Nas Înfundat. O, și ce mai trupă! Te lasă efectiv fără aer. I-am mai văzut live de câteva ori, dar parcă niciodată n-au fost atât de buni. Îți dau senzația că de fiecare dată încearcă să se autodepășească și, fie vorba între noi, chiar reușesc. N-ai cum să-i ratezi, nici nu trebuie să fii fanul lor.

Apoi, au urcat pe scena principală băieții de la Febră-n Corp. Te ia cu tremurat numai când auzi de ei și fac un show pe care, cu greu, o să-l uiți. Nici nu au fost anunțați la începutul festivalului, se pare că au fost surpriza pregătită, în mare secret, de către organizatori.

Însă, cei care m-au impresionat cel mai mult au fost Mucci Gang. Wow, senzație! I-am așteptat cu sufletul la gură și știam că într-o bună zi o să ajung la ei. Sau o să ajungă ei la mine. Asigură-te că ai la tine între 5 și 10 pachete de șervețele pentru că o să ai nevoie de muuulte până la încheierea recitalului, asta dacă nu renunți între timp și dai fuguța pe cealaltă scenă unde cântă The Doctor.

Și iată că am ajuns și la headlinerii festivalului, Tuse’s Dreams, care au avut dificila sarcină de a încheia aceste zile minunate. Sunt cei mai cunoscuți și, cum era de așteptat, au avut cel mai lung program. Nu pleci la fel după ei, cu o durere sigur rămâi. Finalul o să te găsească fix așa:

Până la un nou festival, vă urez un călduros „sănătate, numa‘ bine!”.

Mare brânză. Cu roșii

Astăzi vom vorbi despre posibil cea mai bună „mâncare” din lume: roșiile cu brânză

La o simplă căutare pe Google, vei descoperi că ȘOC ȘI GROAZĂ, această combinație dumnezeiască îngrașă sau că ar trebui să te oprești din a o mai consuma sau că „puteți mânca fără grijă roșii cu brânză, cu condiția ca roșiile să ocupe 80% din farfuria voastră”. Așa-ziși nutriționiști, cu siguranță rude ale cercetătorilor britanici, care mai inventează un studiu absurd când se plictisesc din a se căuta de scame în buric, vin și ne spun nouă, urmașii lu’ Burebista, cum să ne mâncăm brânza noastră cea de toate zilele. ȘOMÂLDOCI ESCROCI, NICI LIFTUL NU URCĂ CU EI!

În anumite articole, combinația mai sus menționată este considerată chiar periculoasă. Mi se pare și normal, lumea trebuie avertizată din timp, ca să își ia măsuri de precauție. Pentru că nu știi niciodată când mergi liniștit pe stradă și îți sare în față o bucată de telemea proaspătă sau când vrea să te bată o roșie de-aia cărnoasă și trecută pe la sală, care n-a dat niciodată skip la leg day. Să le mulțumim specialiștilor că ne mențin informați și așa putem fi mereu cu ochii în patru.

Și-apoi apar eu, Alina Rădulescu, de profesie părelolog, și spun că normal că roșiile cu brânză îngrașă. Mai ales dacă bagi în tine o basculantă plină. Și apa îngrașă, dacă bei toată Dunărea. Și salata îngrașă, dacă atunci când ți-o pregătești într-un lighean, lași fără legume toate Mega-urile din țară. E posibil și să mori de la prea multe roșii cu brânză, dar nu sunt medic și deci n-o știți de la mine.

Se scriu numai prostii, le citești, îți faci cruce și ai timp să te liniștești. Însă, cu mâna pe inimă, mărturisesc că, în cei 26 de ani de viață, nu am întâlnit nimic mai bun decât roșiile cu brânză. Niciodată.

Vine(rea) cu muzică, episodul 3

(1.) The Weeknd – Call out my name
Singura melodie de pe albumul „My dear melancholy,”, lansat pe 30 martie, care mi-a rămas în playlist și-n suflețel. E de jale, exact cum le dă băiatu’ încă din prima zi

(2.) Unlike Pluto feat. Joanna Jones – No scrubs
Există atât de multe remix-uri și cover-uri la „No scrubs” al fetelor de la TLC încât, dacă aș fi ținut o numărătoare, cu siguranță aș fi pierdut-o până acum. Varianta de față face parte din categoria celor bune, care merită ascultate cel puțin până o să ajungi să urăști melodia.

(3.) Dub FX – So are you
Aș vrea doar să mă laud că l-am văzut live în 2016, la Creative Fest, și a fost minunat, cu toate că nu eram vreo fană a lui. Nici acum nu pot să spun că mi-aș arunca sutienul pe scenă spre el, dacă ar veni iar în România, dar aș merge să-l văd. Nu m-aș pune în primul rând, pentru că, la final, aș pleca surdă spre casă.

(4.) AJR feat. Rivers Cuomo – Sober up
Se întâmplă să-mi apară în cale, din senin, clipuri mai vechi de câteva luni. În acest caz, este vorba despre un filmuleț de la show-ul lui Jimmy Kimmel, unul dintre oamenii mei preferați, cu băieții de la AJR. Nu auzisem aaabolut nimic despre ei și mi-au plăcut de la prima ascultare. Trupa are deja două albume la activ, iar numele vine de la inițialele componenților: Adam, Jack și Ryan. Mai am fun fact-uri care nu interesează pe nimeni, mai poftiți pe la noi.

(5.) lovelytheband – Broken
Când am văzut titlul piesei, m-am gândit că sigur urmează ceva trist și deprimant. Și surpriză, este chiar o piesă ritmată și nu foarte tristă. S-a transformat imediat în repeat-ul de joi. Este o trupă încă la început de drum, iar „Broken” este chiar primul lor clip. Vechi pentru unii, nou pentru mine.

Prea târziu pentru Eminem

Eminem încearcă să rămână relevant. Din păcate, nu prea îi reușește. Și sunt blândă (nu blondă) când zic că „nu prea”. El încearcă, dar deja nu mai e loc pe piață și pentru un bătrânel alb, care a fost la un moment dat peste toți din industrie. În ultimii ani au venit puternic din spate mulți alți artiști de rap/hip-hop, precum Kendrick Lamar (care, fie vorba între noi, mie nu mi-a ajuns la inimioară, dar e pe un mare val și se lasă numai cu leașin pe unde trece), Childish Gambino sau The Weeknd. Iar de veteranul Jay-Z nici nu mai are rost să zic. El nu mai face de mult muzică, e pur și simplu artă, asta când n-o înșală pe Beyoncé și nu-l bate cumnată-sa prin lifturi de față cu Beyoncé.

Eminem și-a pierdut farmecul. Este în continuare foarte bun, fără niciun dubiu, dar, totodată, este exact în același stil pe care l-a avut și în ultima sută de ani de carieră. Cum sunt Paraziții la noi, care continuă să cânte despre femei și cât de panarame sunt ele, despre industrie și cum unii colegi de breaslă s-au vândut pe bani (din câte știu, facturile alea nu se plătesc din pasiune și hobby-uri) și despre cât de duri sunt ei. Niște bărbați care se apropie vertiginos de 40 de ani și care au uitat că publicul lor a crescut, pentru că așa e viața, însă muzica lor a rămas aceeași.

Am luat-o puțin pe arătură, să revenim la motivul pentru care ne-am adunat astăzi aici. Mie îmi plăcea Eminem, chiar și acum mai ascult piesele lui vechi. Cel mai recent album (m-am ferit să zic că-i ultimul, deși cred că Eminem se îndreaptă spre un final trist, nedemn de un artist de talia lui) a fost un mare – pardon my French – fâs. L-am ascultat și cu greu am rezistat până la ultima piesă, mai mult m-am forțat să-l ascult.

Și de ce m-am legat tocmai de Eminem? Pentru că, vedeți voi, tocmai și-a lansat un clip, pe 3 aprilie, care are deja peste 4 milioane de vizualizări. Se pare că nu toată lumea gândește ca mine, ce șoc!

În clip, Eminem se transformă într-un criminal în serie, care a evadat dintr-un spital de psihiatrie. Pare să fi revenit la alter ego-ul său – Slim Shady, cel sadic şi cu tendinţe criminale. Finalul clipului îl găseşte pe eroul nostru înapoi la spital, gata de injecţie. Mai regăsim și mici înțepături, deloc subtile, la adresa fiicei lui Donald Trump („how the fuck is Ivanka Trump in the trunk of my car?”) și glumițe care ar fi fost edgy cu 10 ani în urmă.

Prin urmare, după mai bine de două decenii în muzică, cred că este timpul ca domnul Marshall Mathers, cu cele 45 de primăveri ale sale, să decidă dacă dorește să mai fie luat în serios sau nu.

Un Crăciun mai mic

Vin sărbătorile, vin! Sărbătorile Pascale, desigur. Un fel de Crăciun, dar cu temperaturi mai mari, cu zăpadă mai puțină și cu zero cadouri sub pulpa de miel de pe masă.

Se bea vin, se mănâncă drob și sarmale și salată de boeuf și cozonac. MAI POT ȘI PASCĂĂĂ! Ah, Pasca! Aș vrea să îi mulțumesc omului care a inventat-o și să îi cer scuze că am așteptat mai bine de 25 de ani pentru a o încerca. Dar să stea liniștit, recuperez într-o singură zi toți anii în care n-am mâncat și încă vreo 10 ani în plus.

Paștele este ziua în care ne ciocnim ouăle (hihi) și tăiem mielul (hihi). Mulțumesc, mulțumesc, ați fost un public minunat, mă poftesc singură spre ieșire.

Sărbătorile ne aduc în jurul mesei, la un pahar de vorbă, și, totodată, ne destramă, când fiecare membru al familiei își caută câte un loc prin casă unde să se descheie la nasturii de la pantaloni și să zacă, în timp ce își zice „nu mai mănânc în viața mea atât de mult!”. Valabil până a doua zi, când o iei de la capăt cu mâncatul de parcă e o luptă pe viață și pe moarte. „I don’t stop eating when I’m full. The meal isn’t over when I’m full, it’s over when I hate myself”, ca să îl citez pe marele Louis dă-Doamne-să-se-întoarcă C.K.

Nu simți că e sărbătoare dacă nu auzi, la prima oră, un „da’ mai lasă vinul ăla și ajută-mă!”. Cineva tot se ceartă de la nimic. Cineva sigur se îmbată și altcineva mai are puțin și leșină de la prea multă mâncare. „Oare am făcut prea puțină mâncare?” Da, mamă, poți să hrănești tot poporul chinez și tot mai rămân câteva porții pentru juma’ de India, dar cred că nu ne ajunge muntele de mâncare. Ne certăm și ne împăcăm la sarmale, cu mămăliguța-n gură.

Urmează zile grele, oștenii mei. Trebuie să fim puternici și să nu ne lăsăm învinși de un simplu cozonac. Și zic să nu ne gândim la Crăciun, că e departe și nu vrem să vină prea curând. Așadar, să ne vedem cu bine și mai grași după Paște!

Vine(rea) cu muzică, episodul 2

(1.) Two Feet – I feel like I’m drowning
L-am descoperit pe acest băiat fix marți și de-atunci mă obsedează într-un mare hal. Are genul de voce căreia îi șade bine pe un vinil.

(2.) Jurjak – Un minut
Un proiect românesc tare fain, cu videoclipuri care nu par deloc românești.

(3.) Justin Timberlake – Livin’ off the land
Dacă ar fi să ascult o singură melodie de pe albumului „Man of the woods” al lui Justin Timberlake, cu siguranță m-aș opri la „Livin’ off the land”. Ușor country, ușor pop. Declar, fără nicio jenă, că este minunată și aș ține-o în căști până aș leșina.

(4.) Welshly Arms – Legendary
Surpriza și, în același timp, comoara zilei de vineri.

(5.) G-Eazy – That’s a lot
Melodia pe care dansez în fața oglinzii, în fiecare seară, când vin înapoi acasă.